GOSPODĂRIA RĂDEȘTI

Gospodărie, Rădeşti, Galaţi 1/2 sec. XIX

Localitatea Rădeşti, parte a comunei cu acelaşi nume, se află în nordul judeţului Galaţi, în zona etnografică Podișul Covurluiului.
Gospodăria, compusă din casă, bucătărie cu „chiler” şi coşar de porumb, a aparţinut unei familii înstărite de oieri cu origini din sudul Transilvaniei, care s-a stabilit în Rădeşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Tehnica de construcţie este specifică sudului Moldovei: pereții sunt făcuți din furci de salcâm înfipte în pământ, între care sunt prinşi „paianţi” orizontali şi pari verticali. Peste această structură din lemn se lipesc vălătucii, nişte turte din lut amestecat cu paie. Pereţii sunt tencuiţi şi apoi văruiţi. Încă de la începutul secolului trecut, acoperişurile de stuf din sat au început să fie schimbate cu cele de ţiglă.
Casa este compusă dintr-o tindă, o cameră de locuit și o cameră de oaspeți (camera bună). Amenajarea interiorului ține cont atât de specificul zonal (țesături, vase de ceramică de uz casnic), cât și de istoria locuirii casei (în camera bună se găsesc cavalul și fluierul lui Toma Porumb). Totodată, sunt expuse și câteva obiecte care ilustrează câteva din transformările care au survenit în viața rurală din secolul trecut (mașina de cusut, patefonul, radioul).
Figura cea mai reprezentativă a familiei a fost Toma Porumb (1882-1968), cel căruia i se zicea în sat Mocanul (la fel ca şi tatălui său), un apelativ legat, evident, de ocupaţia şi zona de origine a familiei. El era şi un meşter priceput – îşi croia singur hainele şi confecţiona instrumente muzicale, la care cânta cu multă măiestrie. Toma Porumb a fost o personalitate marcantă în sat, prin multiplele relații de rudenie spirituală în care a intrat – a cununat, împreună cu soţia sa, Jeniţa, peste 50 de perechi de tineri şi a botezat peste 70 de copii.
Gospodăria și întregul patrimoniu au fost donate muzeului în anul 2008 de către Costache Porumb, ginerele lui Toma, şi de către cele două fiice, Victoria Ciobotaru şi Eugenia Bejan. Inaugurarea a avut loc în anul 2015.

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI